Nu ştiu de ce dar sunt client Piraeus Bank. Fără determinare, fără motive nobile. Nu sunt mai buni sau mai răi decât alţii dar mă determină să nutresc sentimente pentru cel care a proiectat ATM-urile. Încercaţi să-l folosiţi. Totul e super ok şi normal până îţi dă o chitanţă. Pentru chitanţa aia îţi toci conştiinţa civică pentru că spui “da” de vreo două ori la întrebări de genul ” O să aperi cu preţul vieţii curăţenia în oraş?”. Ok. Ai chitanţa. Uzat la memoria ecologică vrei să arunci chitanţa în coşul pe care te aştepţi să-l găseşti foarte deschis la demersul tău eco. Surprizăăăăăăăăă! Arată foarte bine coşul de gunoi, e shiny, e corporate, dă bine la bancomat dar nişa ce ar trebui să hăpăie chitanţa ta este atât de îngustă încât dacă adie vântul sau ai avut vreun nerv cu hârtia aia, n-ai nici o şansă. De aici, două gânduri: superdesignerul cred că ar trebui să se mai târâie şi prin realitate din când în când; clientule, felicitări pentru consecvenţa de implementare a standardului primit de la arhitect-designer!
Ce surpriza placuta! Ai revenit! Welcome back!